Acasa Social Atenție părinți, grădinița devine obligatorie

Atenție părinți, grădinița devine obligatorie

de Prahova Biz

Legea prin care grădinița devine obligatorie a fost aprobată de către Guvern, practic începând de anul viitor toți părinții vor fi obligați să își înscrie copiii la grădiniță. Proiectul a fost promulgat luni în senat și prevede ca începând cu anul 2024 toți copiii de 4 ani să fie înscriși în mod obligatoriu la grădiniță în grupa mare, urmând ca până în anul 2030 să devină obligatorie și grupa mică. Inițiatorii noilor modificări de lege, PSD și UDMR susțin că peste un sfert din copiii care trăiesc în medul rural nu sunt înscriși la grădiniță, fapt pentru care dezvoltarea și pregătirea pentru primii ani de școală le este îngreunată. De asemenea social-democrații au promis că până la intrarea în vigoare a noii legi se vor construi 2.500 de grădinițe noi.

Totodată în același comunicat de presă se arată că ministrul Educației, Ecaterina Andronescu a anunțat săptămâna trecută o posibilă desființare a Evaluării Naționale pentru elevii de clasa a VIII-a, urmând ca în anul 2020 învățământul obligatoriu să înceapă de la 5 ani și să se termine la clasa a XII-a. De asemenea pentru promulgarea unei astfel de legi, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu a lansat o serie de dezbateri împreună cu directorii școlilor cu privire la Evaluarea Națională. 
„Acum evaluarea de la clasa a VIII-a este doar o evaluare pentru încheierea gimnaziului și repartizarea elevilor în școli profesionale clasice sau duale și respectiv în licee. Clasa a VIII-a nu mai reprezintă sfârșitul învățământului obligatoriu cum era în legea 84. Dacă învățământul devine obligatoriu pe 12 clase se justifică evaluări intermediare?” a declarat ministrul Educației Ecaterina Andronescu.

Tot în același proiect de lege se arată că durata învățământului obligatoriu va fi mărită de la 11 la 16 ani până în 2030, legea nr 1/2011 promulgată de Președintele României, Klaus Iohannis. La inițializarea întregului proiect de lege au participat 19 parlamentari UDMR în frunte cu Szabo Odon și șapte parlamentari PSD. Mircea Miclea, fostul ministru al Educației este de părere că învățământul obligatoriu până în clasa a XII-a nu este decât o modalitate populistă prin care să se salveze numărul personalului didactic.

Durata de creștere a învățământului obligatoriu se va desfășura în felul următor:

  • până în anul 2020 – grupa mare de la grădiniță și clasele XI-a și a XII-a vor efectua 14 ani de învățământ
  • până în anul 2024 grupa mijlocie va efectua 15 ani de învățământ
  • până în 2030 grupa mică va efectua 16 ani de învățământ

related posts