Acasa Editorial România a deținut prima rafinărie și sondă de petrol din lume

România a deținut prima rafinărie și sondă de petrol din lume

de Prahova Biz

Deși pare o surpriză pentru noi, România are resurse neprețuite, fiind prima țară care a avut o sondă petrolieră dar și o rafinărie care a exportat benzină pentru prima dată în istorie. România în anul 1857 deținea la nivel global trei mari premiere:

Prima țară care a reușit să producă petrol și care s-a înregistrat oficial în statisticile internaționale (The science of petroleum, 1938) în Lucăcești, Bacău loc în care s-a construit și prima sondă petrolieră din lume. Frații Mehedințeanu au construit pentru prima dată în istorie prima rafinărie industrială la periferia Ploieștiului (strada Buna Vestire nr. 174) unde s-a folosit echipament de origine nemțească, de la compania Moltrecht. Totodată Bucureștiul a fost primul oraș cu iluminat public cu petrol lampant începând cu 1 aprilie 1857, având peste 1000 de lămpi instalate.

În România s-a realizat prima sondă petrolieră din lume, folosindu-se o metodă rudimentară de rafinare a petrolului asemeni celei folosite la obținerea țuicii în cazanele artizanale. Până în anul 1860 principalii exploatatori de țiței fuseseră țăranii liberi, fiind denumiți și fântânari, băieși sau gropari, fiecare denumire fiind categorisită în funcție de funcția pe care o aveau. După anul 1860 exploatarea „aurului negru” a avut nevoie de capitaluri mult mai mari, țăranii fiind defavorizați în favoarea proprietarilor terenurilor bogate în resurse petrolifere, respectiv în aria județelor Prahova și Dâmbovița.

România a reușit să obțină titlul de prima țară din lume cu producție de petrol înregistrată oficial în statisticile internaționale ” The science of petroleum” în anul 1938. Prima rafinărie din lume a fost tot în România, în Ploiești în decembrie 1856 realizată de către Teodeor Mehedinteanu. Și nu în ultimul rând România s-a clasat ca fiind primul oraș din lume luminat cu petrol. Deși pare greu de crezut, Bucureștiul a reușit să fie primul oraș din lume iluminat public cu petrol lampant. Petrolul era produs la Ploiești și avea calități deosebite: incolor, inodor și ardea cu flacără luminoasă de intensitate și formă constantă, fără să scoată fum și fără să lase cenușă sau alți compuși rășinoși în fitil. 

related posts