România fierbe. Și nu din cauza verii timpurii, ci a unei realități fiscale care sfidează logica, decența și, mai ales, viitorul.
În timp ce românul de rând e asaltat de titluri bombastice despre pensiile speciale și despre presupusa lor vină supremă în colapsul bugetar, în culisele reale ale finanțelor publice se joacă un alt spectacol. Mult mai periculos. Mult mai costisitor. Și, paradoxal, mult mai tăcut.
Furia controlată: pensiile speciale – vinovate, dar nu decisive
E lesne de înțeles de ce subiectul pensiilor speciale provoacă furie. Avem de-a face cu sume revoltătoare, încasate lunar de personaje care, sub o umbrelă legislativă croită cu dedicație, își asigură un trai de lux într-o țară unde bătrânii numără bonurile la farmacie.
Anual, aceste pensii costă bugetul peste 10 miliarde de lei. Mult? Foarte mult. Dar când ai un deficit de peste 152 de miliarde, realizezi că vorbim doar de o fumigenă convenabilă. O piesă de teatru care canalizează furia publicului într-o direcție precisă, în timp ce adevăratele găuri bugetare sunt ascunse cu grijă sub covor.
Și totuși, de ce nu sunt eliminate? Simplu. Pentru că cei care ar trebui să le taie sunt beneficiarii direcți. Iar Curtea Constituțională, care le-a declarat legale, e formată din… exact: pensionari speciali cu robe.
Deficitul real: România consumă mai mult decât produce
Adevărata problemă nu stă în pensiile speciale, ci în modelul economic viciat pe care îl perpetuăm cu o inconștiență sinucigașă.
România cheltuie mai mult decât produce. Mult mai mult. În 2024, deficitul a atins 8,65% din PIB, un record negativ care ne apropie vertiginos de incapacitate de plată. Iar asta într-un context în care fondurile europene ne sunt tăiate dacă nu ne încadram în ținta de deficit.
Cine mai investește într-un stat care își sabotează propriul viitor? Cine mai oferă credit unui guvern care vinde iluzii și încasează dezastre?
Adevăratul jaf: 42 de miliarde de lei pierduți anual din TVA
Cireașa de pe tort? Așa-numitul VAT gap – decalajul uriaș dintre TVA-ul care ar trebui colectat și cel care chiar ajunge la buget.
42,5 miliarde de lei pierduți anual. Practic, o treime din tot deficitul nostru dispare prin această hemoragie fiscală care pare că nu deranjează pe nimeni. Nimeni nu vorbește despre ea la talk-show-uri. Nicio comisie nu e isterizată de acest jaf silențios.
Am ajuns pe primul loc în Europa la neîncasarea TVA-ului. Un campionat al rușinii în care performăm cu zâmbetul pe buze și ne prefacem că de vină sunt pensionarii speciali.
Cine plătește, de fapt, nota?
În timp ce marile grupuri economice fac optimizări fiscale și giganții stau sub radar, românul obișnuit – cel care își plătește taxele la zi, care își încasează salariul prin bancă și care nu are off-shore în Cipru – va suporta din plin costurile.
Vin scumpiri masive: energie, carburanți, alimente, transport. Fiecare factură va deveni o lecție de supraviețuire. Iar în acest timp, guvernanții discută despre posturi, nu despre măsuri. Despre rotative, nu despre reforme. Despre cum să pară că muncesc, nu despre cum să redreseze.
Ipocrizia politică: promisiuni, minciuni și simulări
Campaniile electorale au fost pline de sloganuri despre „echitate”, „dreptate socială” și „eliminarea privilegiilor”. Dar, în realitate, am asistat la o mimare grotescă a reformei. Niciun politician nu a avut curajul să se atingă de privilegiile sistemului, pentru că sistemul i-a crescut și îi protejează.
Consultările cu mediul de afaceri sunt simulate, sindicatele sunt invitate la cafele protocolare, iar marea masă a populației – cei fără „reprezentare”, fără lobby și fără voce – e lăsată să suporte toată greutatea.
Concluzia? Ne îndreptăm cu ochii deschiși spre prăpastie
În loc să ne întrebăm de ce pierdem miliarde din TVA, de ce nu reducem cheltuieli nesimțite, de ce avem un aparat bugetar hipertrofiat și ineficient, alegem să ne inflamăm pe subiecte care, deși reale, nu sunt centrale.
Pensiile speciale trebuie reformate. Clar. Dar nu sunt bomba nucleară care ne aruncă în colaps. Sunt doar o perdea de fum care acoperă o rețea întreagă de incompetență, corupție, populism și lașitate politică.
România are nevoie de curaj, nu de PR. De reformă reală, nu de showuri televizate. De adevăruri incomode, nu de minciuni seducătoare.
Altfel, vom continua să ardem viitorul într-un prezent care și-a pierdut orice contact cu realitatea.
