Ieri a avut loc cel de-al doilea scrutin pentru alegerea rectorului Universității Petrol-Gaze din Ploiești. Au votat 89% din totalul membrilor cu drept de vot, respectiv cadre didactice și studenți.
În urma numărării voturilor a fost declarat câștigător prof.univ.dr. Dinu Florinel.
Așadar, Universitatea Petrol-Gaze are, începând de azi, un rector nou care va avea un mandat de 4 ani.
Am încercat să aflăm cine este și ce carte de vizită are actualul reprezentant legal al comunității academice prahovene. Spicuind CV-ul domniei sale, am rămas impresionați de notorietatea și vizibilitatea de care se bucură în domeniul petrolier și universitar.
- Este Profesor Universitar Abilitat – Conducător de doctorat aferent domeniului de doctorat ”Mine, Petrol și Gaze”, în cadrul Instituției Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat (IOSUD) din Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești.
- Expert atestat de Agenția Națională pentru Resurse Minerale – ANRM (Efectuarea lucrărilor de teren și aferente; elaborarea documentațiilor geologice, tehnice și tehnico-economice pentru operațiuni petroliere; conducerea/coordonarea activităților legate de cercetarea geologică a resurselor minerale – în domeniul petrolier; operațiuni petroliere privind supervizarea lucrărilor cu grad ridicat de risc în domeniul petrolier).
- Expert Tehnic și Verificator de Proiecte atestat de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei – ANRE (Expert Tehnic, tip atestat: EGb, Egd EGg, EGp, EGs, EGt; Verificator de Proiecte, tip atestat: VGg, VGs, VGb, VGd, VGt, VGp).
- Expert Tehnic Judiciar al Ministerului Justiției /Specializarea: Petrol și Gaze, Expertize tehnice judiciare și Extrajudiciare.
- Vicepreședinte al comisiei de specialitate CNATDCU (Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare) al Ministerului Educației Naționale București – domeniile ”Inginerie geologică, Inginerie geodezică, Mine, Petrol și Gaze”.
Menționăm și o bogată activitate de cercetare științifică materializată prin publicarea a 9 cărți de specialitate științifică (din care la 7 cărți ca unic autor), elaborarea a 94 de articole apărute în diverse reviste de specialitate publicate în țară şi străinătate, dintre care 15 articole cotate ISI Thomson Reuters, obținerea a două brevete de invenție internaționale, susținerea a peste 20 comunicări prezentate la sesiunile de comunicări științifice desfășurate în țară și străinătate şi realizarea a 73 de contracte de cercetare științifică cu unitățile de cercetare şi de producție din industria de petrol şi de gaze, respectiv A.N.R.E. București, A.N.R.M. București, S.C. PETROM S.A. București – Grup OMV, S.N.G.N. ROMGAZ S.A. Mediaș, S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. Mediaș, Ministerul Economiei şi Comerțului, Ministerul Educației Naționale şi Cercetării Științifice, S.C. EXPERT SERV SRL Ploiești, Brenntag Canada Inc. – Calgary Technical Center – Canada, TONE Schlauchtechnic Inh. Gmbh- Germania etc.
Din comentariile, postările făcute în scurta campanie electorală, am observat că este foarte apreciat de studenții și foștii absolvenți ai domniei sale.
Despre ,,omul” Dinu Florinel, surse demne de încredere ne-au relatat că este jovial, ambițios, tenace, constructiv etc.
În concluzie, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești în ciuda tuturor problemelor care s-au abătut în ultimul timp asupra sa (număr mic de studenți la unele specializări, finanțare insuficientă), are toate șansele de redresare economico-financiară prin efortul comun al comunității academice, viziunea rectorului, sprijinul comunității locale, al absolvenților, al tuturor celor care doresc ca la intrarea în Ploiești, pe dreapta, să fie întâmpinați de diversitate în cunoaștere, studențime, speranță și progres.