În perioada 29 februarie – 1 martie anul curent vă așteptăm la „Maratonul Resuscitării”. Acest eveniment este unul public și este organizat sub forma unui curs de prim ajutor. De altfel rolul acestui eveniment este acela de a crește gradul de conștinetizare al populației asupra a ceea ce înseamnă cunoștințe de prim – ajutor prin instruirea unui număr cât mai mare de participanți.
De asemenea este foarte important ca și cei mici să participe la un astfel de Maraton al Resuscitării, având în vedere că fiecare dintre noi trebuie să fie cât mai instruit în acest sens și de asemenea să cunoască din ce în ce mai multe cunoștințe despre o presupusă resuscitare, căci niciodată nu se știe când sau cum veți avea nevoie de toate aceste informații. Prin urmare cursurile vor avea loc atât în AFI Palace Ploiești (pe În curând „Maratonul Resuscitării” 2020
data de 29 februarie între orele 10 -14, iar pe 1 martie între orele 14 – 18), cât și în Ploiești Shopping City (pe data de 29 februarie între orele 14 – 18, iar pe 1 martie între orele 10 – 14).
În cadrul acestui eveniment vor lua parte aproximativ 35 de paramedici, asistenți și voluntari, care pot exersa pe manechine și vă pot face să învățați câteva lucruri esențiale în cazul în care veți fi martori la un stop cardiorespirator. Bineînțeles un astfel de maraton, chiar și pentru o perioadă de 30 de minute te poate aduce mai aproape de acele cunoștințe de care este posibil să ai nevoie la un moment dat în această viața.
Și cu toate astea ar trebui să vă faceți și puțin timp pentru a putea lua parte la un astfel de eveniment, mai ales că nu te costă nimic să participi la Maratonul Resuscitării, ci din contră este un eveniment gratuit pentru fiecare dintre noi, dar și pentru cei care vor să învețe lucruri noi și de extremă necesitate.