Acasa Evenimente Banca Națională a României invită publicul la „Ziua porților deschise”

Banca Națională a României invită publicul la „Ziua porților deschise”

de Prahova Biz

Banca Națională a României invită publicul pe data de 17 aprilie 2019 la „Ziua porților deschise” eveniment ce sărbătorește totodată și 139 de ani de la înființare. Evenimentul va oferi acces inclusiv în Palatul Vechi din București de pe strada Lipscani nr. 25. Prin intermediul evenimentului publicul va avea posibilitatea de a vizita sediul istoric al BNR între orele 11:00 și 19:00. Pe lângă Muzeul BNR vizitatorii se vor putea bucura și de prezentarea  unei colecții de lingouri și monede de aur din Tezaurul BNR. De asemenea evenimentul se va desfășura la nivel național și va include majoritatea sucursalelor și agențiilor BNR din țară.

Expoziția prezintă un concept unic și modern prin care se vor scoate în evidență începuturile zăcămintelor de aur cât și multe alte informații despre metalul nobil, putând admira totodată lingouri autentice din aur și monede din aur. Expunerea va avea pe lângă și câteva exemple de tipuri de zăcăminte aurifere, respectiv un filon aurifer și flori de mină care conțin totodată elemente native de aur pe matrice de cuarț. Sună străin pentru cei ce nu au avut până acum o interacțiune directă cu acest domeniu, însă pot descoperi lucruri noi din care pot afla istoria la un alt nivel. Totodată publicul va avea acces și la informații cu privire la istoria, arhitectura și identitatea Băncii Naționale a României, primind inclusiv un set de materiale de studiu cu imagini și informații atât despre fondatorul băncii, Eugeniu Carada dar și despre Palatul Vechi al BNR sau istoria monedei naționale.

Toți cei interesați de descoperirea istoriei Băncii Naționale a României sunt așteptați pe data de 17 aprilie în orice sucursală din orașele: Cluj, Constanța, Dolj, Timiș și agențiile BNR din Argeș, Bacău, Bihor, Galați, Gorj, Maramureș, Mureș, Sibiu și Suceava . Va fi cu siguranță o experiență unică pe care nu ați dori să o ratați. Astfel de informații sunt bine păstrate în istorie și fac parte din evoluția monetară în România. Un eveniment absolut gratuit care oferă atât informații cât și elemente vizuale, fie că vorbim de evoluția monedei sau despre lingouri de aur.

related posts