Acasa National Prețul la energie furnizat pentru consumatorii casnici blocat pentru o perioadă de trei ani

Prețul la energie furnizat pentru consumatorii casnici blocat pentru o perioadă de trei ani

de Prahova Biz

Pe data de 6 februarie, anul curent, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat metodologia prin care se stabilesc tarifele și prețurile aplicate de furnizori către clienții finali, în speță consumatorii casnici. Conform acestei metodologii tarifele aplicate de Enel, CEZ, E.On, Electrica nu vor crește, aceasta fiind valabilă pe o perioada de trei ani. De asemenea au fost stabilite trei perioade de aplicare a tarifelor reglementate:

  • prima perioadă – 1 martie 2019 și 31 decembrie 2019;
  • a două perioadă – 1 ianuarie 2020 și 31 decembrie 2020;
  • iar a treia perioadă – 1 ianuarie 2021 și 28 februarie 2022;

Conform comunicatului de presă, ANRE declară: “Prin aplicarea Metodologiei de stabilire a tarifelor reglementate și a prețurilor aplicate de furnizorii de ultima instanța (FUI) clienților finali, prețurile la clienții casnici care beneficiază de furnizarea energiei electrice în regim reglementat nu vor crește.”

Așadar pentru cei ce se temeau pentru creșterea prețurilor la energie nu mai au nici un motiv de temere, deoarece această majorare nu va avea loc.

related posts