Acasa Evenimente Cine a câștigat Premiul I de Excelență la Concursul Național de Interpretare Pianistică „Lirika”?

Cine a câștigat Premiul I de Excelență la Concursul Național de Interpretare Pianistică „Lirika”?

de Prahova Biz

În acest sfârșit de săptămână s-a desfășurat în cadrul Colegiului de Muzică „George Enescu” din București, Concursul Național de Interpretare Pianistică „Lirika”, concurs care a fost destinat atât profesioniștilor, cât și amatorilor indiferent de vârsta acestora sau de regiunea din care proveneau. Concursul care a avut loc a fost unul tehnic cu un nivel foarte ridicat, iar concurenții au avut ocazia să cânte pe unul dintre cele mai performante instrumente din lume, și anume pe pianul „Steinway and Sons”, care a fost pus la dispoziție de către gazda evenimentului, și anume Colegiul „George Enescu”.

Printre cei aproximativ 200 de concurenți veniți din întreaga țară s-a aflat și micul pianist din Câmpina care a reușit să se întoarcă acasă cu Premiul I de Excelență. Micuțul Sergiu Andrei Dobrescu în vârstă de doar 10 ani a reușit să impresioneze juriul și în același timp să se bucure de mult râvnitul premiu. Acesta este elev în clasa a III-a la Școala Gimnazială Centrală, iar pianul îl studiază de la vârsta de șapte ani cu sprijinul doamnelor profesoare Cornelia Iurevici și Hermina Tabără.

Totodată tânărul pianist a mai participat și la alte sesiuni de masterclass de pian cu renumiți profesori, Sergiu bucurându-se de talentul și de munca depusă. Juriul din cadrul Concursului Național de Interpretare Pianistică „Lirika” a fost unul de specialitate format din: Eliza Puchianu (care este profesor de pian și care a susținut numeroase concerte și recitaluri pe diferite scene importante ale lumii), Andra Apostu (de asemenea este profesor de teorie a muzicii, dar și doctor în muzică în cadrul Universității Naționale de Muzică din București) și Ana Maria Vătafu, aceasta fiind atât profesor de pian, cât și de teorie a muzicii, și de altfel este și unul dintre inițiatorii numeroaselor proiecte culturale care au avut loc de-a lungul timpului și care au avut drept scop promovarea tinerelor talente.

[sursa foto: campinatv.ro]

related posts