În ultimele ore s-a dat către publicațiile de presă informația că pe vasul de croazieră Diamond Princess se află un tânăr depistat pozitiv cu virusul coronavirus. Tânărul de origine română se afla la bordul navei de croazieră, aceasta fiind obligată să staționeze în apele teritoriale japoneze. De altfel tânărul a fost dus la un spital japonez și transferat atât pentru izolare, cât și pentru tratamentele corespunzătoare. Conform comunicatului emis de MAE către Mediafax:
„Cetățeanul român a fost transferat pentru izolare și tratament la un spital japonez specializat pentru asemenea situații. Misiunea diplomatică a României în Japonia se află în legătură cu cetățeanul român și a efectuat în regim de urgență demersuri pentru obținerea de informații suplimentare cu privire la procedurile sanitare ulterioare care vor fi derulate de către autoritățile nipone. ”
De altfel se mai menționează faptul că Ambasada României în Japonia va menține legătura și cu ceilalți turiști de origine română care se află la bordul aceleași nave Daimond Princess, având în vedere că la bordul navei se află încă 17 cetățeni de origine română, 15 membrii ai echipajului, dar și alți doi pasageri. Însă cu privire la cealaltă navă de croazieră și anume, Westerdam, aici sunt încă în desfășurare toate acele procedee pentru depistarea coronavirusului.
Ba mai mult decât atât și la bordul acestei nave se află 17 cetățeni de origine română dintre care 9 sunt pasageri, iar opt fac parte din membrii echipajului. Iar până în prezent nu a mai fost depistat nici un alt caz cu coronavirus, însă Ambasada României în Japonia va trimite informații către Ministerul de Externe imediat cum acestea vor apărea. Așadar rămâne să așteptăm vești cu privire la tânărul infectat cu acest virus ucigaș, dar și vești despre procedurile de depistare a acestui coronavirus, care încă se află în derulare.