Evenimentul organizat de Clubul Feroviar Republica Ploiești – Poftiți în Vagoane – vine pentru 2 zile pline de modelism și cultură feroviară pentru toți cei pasionați de acest domeniu. Poftiți în Vagoane este mai mult decât un simplu eveniment, reprezintă ideea de bază a respectării Clubului Feroviar Republica, susținut de asemenea de Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova. Prima ediție a evenimentului are loc în perioada 22-23 iunie 2019 în incinta Palatului Culturii din Ploiești, unde vor fi prezente o grămadă de cluburi de modelism și pasionați din toată țară.
Evenimentul este dedicat copiilor dar și pasionaților de modelism, electronică, mecanică și tuturor celor ce sunt în căutarea unei pasiuni prin care să își dezvolte latura practică și estetică. Poftiți în Vagoane își propune să îi scoată pe cei tineri din casă pentru ai învața cum să construiască și să lipească o căsuță, să o proiecteze pe calculator și să o printeze 3D cu ajutorul tehnologiilor de ultimă generație. Mai mult decât un hobby, cu o creștere uriașă în România, prezentând un potențial uriaș ridicat pentru orice categorie de vârstă, așa s-ar descrie cel mai corect evenimentul.
Evenimentul va fi împărțit în trei secțiuni: o dioramă funcțională, o secțiune dedicată dioramelor, vignetelor și istoriei feroviare, cât și o expoziție de fotografii cu tematică feroviară organizată de partenerii Clubul de Turism și Arte Escamonde Ploiești.
Care sunt atracțiile evenimentului?
- Peste 30 de module ale cluburilor de modelism cu scene tematice,
- Peste 50 metri liniari de șine și trenulețe
- Garnituri de tren fidele celor reale
- Trenuri cu abur și garnituri militare
- Expoziție foto organizată de Clubul de Turism și Arte Escamonde Ploiești
- Trenuri în miniatură și diorame funcționale
- Locomotive, vagoane și lucrări de infrastructură printate 3D
- Diorame statice și elemente feroviare
- Ateliere de modelism
- Posibilitatea de a pilota trenuri
Parteneri si participanți
Muzeului Județean de Științele Naturii Prahova Clubul Feroviar București Clubul de Turism și Arte Escamonde Ploiești Atelierul lui Robert Clubul Improvizat București CENAFER/Muzeul CFR București
Orar expoziție: 9.30 – 18.00 (Pauză de masă între 13.00 – 14.00