Până în luna martie a anului 2019 peste 66.000 de ploieșteni și-au achitat integral taxele către Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești pentru întregul an. Toți cei ce și-au plătit integral dările către stat, au beneficiat de o reducere de 10% întrucât au ales să plătească anticipat pentru tot anul 2019. Taxele au început să fie preluate începând cu data de 3 ianuarie iar ploieștenii nu s-au ferit în a-și achita impozitele și taxele locale la timp. În fiecare zi sute de persoane au fost prezente la sediul fiscului ploieștean achitând impozitul pe clădiri, impozitul pe teren cât și cel pentru autovehicule, acestea fiind principalele taxe ce se pot achita integral sau în două rate egale.
Anul trecut numărul ploieștenilor care și-au achitat taxele la timp a fost de peste 100.000 de persoane până pe data de 29 martie 2018, 91.000 dintre cei prezenți beneficiind și de reducere întrucât au achitat sumele datorate integral. În 2019 ploieștenii nu s-au lăsat mai prejos și-au ținut în continuare obiceiul.
De asemenea trebuie evidențiat faptul că pentru anul prezent s-a menținut aceeași politică de acordare a facilităților fiscale, persoanele cu dizabilități, veteranii de război și orfanii fiind scutiți de la plata impozitelor în temei legali în baza prevederilor legislative în vigoare. Dacă încă nu ați reușit să vă achitați taxele și impozitele o puteți face în continuare la fiscul ploieștean. Nu uitați însă că impozitul primește penalități din partea statului odată cu depășirea perioadei limită ceea ce înseamnă că suma pe care o aveți de plată ar putea fi cu mult mai mare față de cea la care v-ați fi așteptat motiv pentru care este mai bine să vă grăbiți să vă achitați toate taxele către stat decât să vă treziți că aveți de achitat suma aferentă a două impozite. Timpul nu este pierdut iar fiecare ploieștean este așteptat în continuare pentru a-și achita toate îndatoririle către stat.